Zona paranormala

paranormal

Marea „Enciclopedie de psihologie”, publicata de Raymond J. Corsini, cuprinzand ample si sistematice informatii despre aproximativ 2 100 de subiecte si personalitati stiintifice, include studiul fenomenelor de perceptie extrasenzoriala (PES) si psihokinezie (PK) in categoria pseudopsihologiei, alaturi de preocuparile pentru astrologienumerologie, palmologie (predictia comportamentala bazata pe studiul formei si liniilor palmei), demonologie 9explicarea comportamentelor bizare prin posedarea spiritelor de catre demoni) s.a.

In aceeasi enciclopedie se rezerva un spatiu deloc neglijabil parapsihologiei privita ca domeniu de studiu stiintific al fenomenelor „psi”, termen generic pentru investigarea enomenelor PES si PK.

Ambiguitatea ni se pare evidenta, fiind de altfel foarte des intalnita: studiul fenomenelor psihice paranormale este considerat ca apartinand unui domeniu special de cercetare stiintifica (parapsihologia), altii excuzandu-l din perimetrul stiintei.

Studiul fenomenelor psihice paranormale

Termenul de  „paranormal” se asociaza fenomenelor care nu pot fi explicate in termenii teorieiilor despre natura in prezent acceptate, pentru ca ele  „contrazic” una sau mai multe din tezele de baza sau axiomele stiintei.

Parapsihologia desemneaza studiul fenomenelor psihice care se abat sau contravin normalitatii, care nu sunt accesibile decat cercetarilor intreprinse de/ si asupra unor oameni cu aptitudini paranormale,neobisnuite. J.B. Rhine si J.G. Pratt, intr-o lucrare de referinta in domeniu, apreciau ca parapsihologia studiaza  „interactiunea subiect-obiect”, ca  „fenomenele de care se ocupa parapsihologia sunt, fara exceptie, fenomene naturale”.

Cu ceva timp in urma, cercetatorii rusi I. Orfeev si A. Pantcenko, analizand stadiul actual al cercetarilor pornesc de la definitia  ‘prudenta si critica” dupa care parapsihologia se ocupa cu  „studiul formelor de perceptie realizate fara participarea organelor de simt si al formelor de actiune a fiintelor vii asupra realitatii fizice exterioare organismului fara participarea efortului muscular”.

In prezent se accepta clasificarea fenomenelor psihice paranormale propusa de K. R. Rao, fost sef al Departamentului de psihologie si parapsihologie al Universitatii Andhra (SUA), care face distinctie intre cele doua principale forme de PSI:

  • PES  – perceptia extrasenzoriala – capacitatea de a obtine informatii in afara canalelor senzoriale obisnuite
  • PK – psihokinezia – facultatea de a actiona asupra realitatii externe, fara interventia activitatii musculare

La randul lor, fenomenele PES se divid in telepatie (perceptia extrasenzoriala a gandurilor altuia) si clarviziune  (perceptia extrasenzoriala a obiectelor sau evenimentelor externe).

Precognitia si retrocognitia reprezinta forme de perceptie extrasenzoriala, de cunoastere reelaborata rational a unor evenimente viitoare sau din trecut.

x-files
X – FILES – Detectivii FBI , Murder si Scully, in lupta cu fenomenele paranormale

Cercetari experimentale si marturii verificate

In 1766, filozoful rationalist Immanuel Kant (1724 – 1804), intemeietorul filozofiei clasice germane, relata in lucrarea  „Visul unui vizionar” un caz tulburator. S-a intamplat la Göteborg. Emanuel Swedenborg se afla in anturajul prietenilor sai. Deodata a fost cuprins de o puternica emotie. Le-a declarat celor prezenti ca  „vede” cum un puternic incendiu mistuie Stockhol-ul (aflat la aproximativ 400 km de Göteborg).  In fata guvernatorului a facut o descriere amanuntita a catastrofei: unde a izbucnit incendiul, la ce ora, in ce conditii, cate cladiri au cazut prada flacarilor, numarul victimelor, cand s-a potolit parjolul s.a.m.d.

Putin mai tarziu, guvernatorul tinutului Göteborg a primit prin curier un raport special despre incendiul din Stockholm. Descrierea lui Swedenborg s-a dovedit exacta de la primul pana la ultimul cuvant.

Institutul de parapsihologie din Durham (SUA), in 1961, un numar de aproximativ 15 000 de experiente spontane de PES. Preocuparea pentru autenticitatea marturiilor nu a stat insa in atentia cercetatorilor institutului. O astfel de intreprindere a fost criticata de  J. B. Rhine, care aprecia ca  „demonstratiile neexperimentale singure nu sunt suficiente pentru concluzii stiintifice”.  El a procedat la cercetari de laborator controlate statistico-matematic, cum sunt, spre exemplu, experimentele de recunoastere a cartilor de joc extrase la intamplare. A utilizat asa-numitele  „carti  PES” avand ca simboluri un cerc, semnul plus, trei linii ondulate, patratul si steaua. Din  85 724 de extrageri, cei opt subiecti de experiment selectionati dintre studentii Universitatii Duke au recunoscut 24 364 de carti, cu 7 219 mai mult decat indica sansa probabilitatii.

Este bine cunoscut si experimentul Pearce – Pratt. In acest experiment, Hupert Pearce – student la Duke Divinity School – era subiectul testului, iar J.G. Pratt, colaboratorul lui J.B. Rhine, era experimentatorul. Experimentul a cuprins patru subserii. In subseriile A, C, si D subiectul de experiment se afla intr-o cladire, la aproximativ 90 m distanta de experimentor. In subseria B distanta era de aproapee 230 m. Pratt si pearce si-au sincronizat actiunile. La momentul convenit, dupa ce experimentatorul a amestecat bine „cartile PES”, a extras o carte, punand-o cu figura in jos. Dupa un minut a extras o alta carte s.a.m.d.

jb-testing-hubert-pearce
Experimentul  Pearce – Pratt

Dintr-un total de 74 de serii a cate 25 de extrageri, H. Pearce a  „vazut” corect cu 188 de carti mai mult decat ne-am fi asteptat pe baza hazardului. Probabilitatea de a obtine un astfel de rezultat in mod aleator este mai mica de  10¯²². Experimentul Pearce-Pratt a confirmat, totodata, impresia generala, bazata pe observatiile spontane, ca fenomenele psi nu sunt influientate de distanta. aceasta ipoteza a fost verificata si in spatiul extraterestru, de catre capitanul Edgar Mitchell, in 1971, cu ocazia zborului cosmic al lui  „Apolo 14”.

Reputatul specialist in istoria parapsihologiei K.R. Rao mentioneaza o serie intreaga de experimente asupra fenomenelor psi, desfasurate cu succes in mai multe tari ale lumii. Pratt si Woodruff (1939) in SUA, L.L. Vasiliev (1963) in URSS, H. Bender (1968) in Germania, Muso si Granero (1973) in Argentina, G. Spinelli (1970) in Marea Britanie etc. Deosebit de semnificative sunt si experimentele lui H. Schmidt (1969, 1973), care a utilizat un aparat special, generatorul de numere aleatoare, pentru a cerceta fenomenele PK.

Generatorul inventat de H. Schmidt afisa numere aleatoare pe baza principiului dezintegrarii radioactive. Subiectii de experiment aveau sarcina sa spuna care va fi numarul urmator generat de aparat. Coincidenta cu aparatul constituie, dupa H. Schmidt, proba ca subiectii de experiment inluienteaza aparatul si deci dezintegrarea radioactiva. Probabilitatea de „ghicire” datorata hazardului este de  10 la minus 9. Experimentele cu acest generator au indicat pentru subiectii cu capacitati psihice paranormale rezultate superioare limitei hazardului, dar performantele acestora nu au putut fi repetate.

Interpretari posibile

Daca ne referim la parapsihologie, suntem obligati sa constatam ca ea poseda toate caracteristicile pseudostiintei. Ea „nu este stiinta, nici protostiinta, ci pseudostiinta” (J.E. Alcock). Chiar daca lasam la o parte cochetarea parapsihologiei cu ocultismul, spiritismul, astrologia si alte practici divinatorii si falsurile practicate in demonstratii publice de unele celebritati ale parapsihologiei, cum ar fi „operatiile psi” practicate de vracii filipinezi sau aptitudinea PK misterioasa a lui Uri Geller de a indoi panglici metalice exclusiv prin puterea spiritului, nu putem sa nu remarcam faptul ca, dupa un secol si jumatate de investigatii psi, nu exista un consens minim in ceea ce priveste criteriile de recunoastere a fenomenelor psihice paranormale, nici in legatura cu metodele de cercetare obiectiva a acestora.

no-phantom

In aceste conditii, nu este de mirare ca, in anul 1979, cunoscutul fizician anatomist american J. Wheeler a cerut excluderea Asociatiei de parapsihologie din asociatia Americana pentru Progresul Stiintei (AAAS), precizand in expunerea sa de motive ca: „orice stiinta care este stiinta are sute de rezultate tari, cercetarea nu a reusit sa dea unul singur in parapsihologie;  nu ar fi oare echitabil, pentru peisajul stiintei, sa ceara parapsihologiei sa ofere unul, doua sau trei rezultate bine  <<testate>> ca o conditie pentru a fi membru AAAS ?”

Contestarea realitatii psi, pe baza analizei critice a experimentelor parapsihologice si in virtutea intelegerii faptului ca  „dorintele omenesti si autoinselarea sunt responsabile pentru mentinerea parapsihologiei ca o activitate institutionalizata” (J. Alcock), a declansat protestele cercetatorilor psi care vorbesc despre  „conjuratia oamenilor de stiinta impotriva stiintei”,  acuzandu-i pe criticii parapsihologiei de  „gandire dogmatica”, de  „mentalitate scientista”, „pozitivista” sau  „neopozitivista”, de  „orgoliu intelectualist” si de  „rationalism  unilateral”.

Ce se poate spune totusi astazi despre fenomenle psi ? Ca ele probabil exista, dar ca pana in prezent nu a fost elaborata o explicatie stiintifica a producerii lor. Aceasta nu inseamna ca in viitor ramane exclusa posibilitatea elaborarii unor teorii  psihologice referitoare la PES si PK. Cand progresul stiintei va inregistra consensul teoretico-metodologic asupra fenomenlor psi, cand experientele PES  si PK vor putea fi controlate de toti cercetatorii competenti si de buna credinta,  parapsihologia isi va pierde specificitatea; din pseudopsihologie va deveni, in opinia noastra, pur si simplu psihologie.

Septimiu Chelcea, Para sau pseudo psihologie ?

Citeste si: Conspiratia OZN – Secretul farfuriilor zburatoare

Enigma discului din Phaistos

discul din phaistos

Discul din Phaistos

Cu mult inainte ca lumea greaca sa atinga inflorirea pe care a cunoscut-o intre anii 1 000 si 500 i.Hr., a existat in insula Creta o civilizatie (sec. XXVI – XV i.Hr.) cu nimic mai prejos decat cele din Orientul Apropiat. Daca in viitor arheologia nu va scoate la lumina dovezi impotriva, istoria va retine definitiv ca civilizatia cretana este cea dintai statornicita pe teritoriul european.

Oamenii ei au practicat un comert maritim prosper si au avut o scriere proprie, care ne este insa de doua ori necunoscuta, intrucat nu se stie nici limba si nici semnele ei. Cand unele pietre, vase, sigilii sau fragmente de lut ars o releva, i se descopera o anumita simplitate, caci i se constata folosirea unui numar mic de semne (cca 65). Lingvistii vad in ea o scriere silabica, cu semnificatii insa  ce nu pot fi decat presupuse.

Discul din Phaistos, cunoscut de specialisti si nespecialisti, este obtinut din lut ars, are diametrul de aproape 16 cm si s-a pastrat intreg. El a fost descoperit in insula Creta in anul 1908, in orasul al carui nume il poarta. Analizele de laborator dovedesc ca discul a fost realizat cam in 1 600 i.Hr. Pe ambele sale fete se afla inscris un text, alcatuind o spirala ce grupeaza semne desenate foarte ingrijit si care au fost transpuse pe lut intr-o tehnica ce anticipeaza tehnica tiparului. Fiecare semn a fost imprimat in lutul moale cu ajutorul unei stampile speciale, miniaturale. Si desigur ca matritele care erau pregatite dinainte puteau sluji la inscrierea mai multor texte.

Dar ce comunica aceasta scriere ? Nici pana astazi un raspuns precis nu a putut fi dat.

Opiniilor avansate anterior cu privire la citirea textului de pe disc li se adauga, din timp in timp, puncte de vedere noi, fara insa ca prin ele sa fie definitiv elucidata adevarata semnificatie a unuia dintre cele mai vechi texte tiparite.

 Phaistos

Phaistos, Creta

Italianul A. della Seta a furnizat in anul 1909 modul de citire: de la dreapta spre stanga, adica de la marginea discului spre centru. Discul totalizeaza 241 de semne, dintre care 45 sunt diferite. Textul sau este insa prea scurt pentru ca el sa poata da calea unei analize statistice si astfel sa fie obtinute unele concluzii. A fost, de asemenea, stabilit sistemul de scriere: silabic, in care, prin semne trasate liniar, de la dreapta la stanga, sunt redate silabele deschise, de tipul consoana-vocala. Avand la indemana aceste elemente, cercetatorii s-au pus pe lucru si astfel a aparut cea dintai versiune mai importanta, potrivit careia discul ar reda fapte, evenimente legate de viata si activitatea regelui minoic. Hotarator in aceasta varianta a fost semnul  „cap de om cu creasta de cocoş”, intalnit in text mai frecvent decat celelalte semne si intotdeauna plasat la inceputul cuvintelor. Simbolului  „cocoş” i s-a dat interpretarea de atribut al lui Zeus – zeul suprem -, stabilindu-se astfel pentru desenul  „om-cocoş” o stransa legatura cu insasi persoana regala si membrii familiei sale.

In aceasta lumina, discul din Phaistos s-ar putea constitui intr-un document cu caracter politico-religios (un pact de alianta ?) ce contine numele a 19 carmuitori care au guvernat 12 orase cretane, in aproximativ anii 1 200 i.Hr.

discul din phaistos-semnele

 Dar unele semne de pe disc sunt chiar… semne zodiacale – constata Vl. Mihailov (Rusia). Se disting cu claritate: taurul (34), berbecul (30), leul (40), capricornul (16), fecioara (6), pegasul (28), vulturul (31), pestii (33) – si, atunci, se intreaba el, nu cumva avem de a face cu un indreptar pentru navigatia pe mare, ce indica, prin simboluri, stelele si constelatiile de pe bolta cereasca ?

Descifrarea celorlalte semne a necesitat cunostinte legate de mitologia greaca, constituita, dupa cum se stie, in epoca cretano-miceniana. Se constata ca toate personajele din mitul despre Perseu (1) sunt prezente pe disc: Perseu grabindu-se sa ajunga la stanca de care este legata in lanturi Andromeda (13) , Cassiopeea, mama Andromedei (simbolul oglinda – 10), Cefeu (30 -insemnul puterii regale) si monstrul insusi (41 -balena). Si tot asa isi gasesc corespondente si alte hieroglife de pe disc: steaua Sirius (2), Steaua Polara (38), Calea Lactee (7) s.a.m.d. Dar ele toate nu reflecta fidel „harta boltii ceresti”, motiv pentru care ipoteza astronomica este inlaturata.

Acelasi Vl. Mihailov tine seama de caracterul scrierii si, prin alaturarea primelor silabe ale cuvintelor PERSEU si ANDROMEDA obtine cuvantul PEAN (vechea denumire greaca a zeului ce indeparteaza raul). El patrunde adanc in istorie si cauta numele zeilor carora li se inchinau cretanii. Ii gaseste si astfel alcatuieste noi cuvinte cu ajutorul primelor silabe ale numelor lor. El citeste insa discul de la stanga la dreapta, pornind din centrul lui, si descopera sensuri uimitoare. Concomitent i se releva stransa legatura ce exista intre caracterul grafic al scrierii grecesti si semnele ieroglifice de pe vechiul disc cretan. Descifreaza cuvantul PÂINE si afla ca in urma cu aproximativ 36 de secole painea era socotita sfanta.

Mihailov desluseste si alte semne si ofera in final urmatoarea interpretare a textului de pe disc. Pe o fata a acestuia el citeste o ruga de renastere a  „sufletului” painii: „Trezeste, Pean Randamanta, trezeste puterea, Pean sfant ! Campului de grau da-i umezeala, conducator al taurilor ! Grau sfant, umple hambarele ! Grau sfant al inteleptului Radamanta ! Grau sfant, umple hambarele orasului-capitala Phaistos. Minoi-ul cel cu multe limbi, renascutul Telomi Poporul lui Pileas are nevoie de mila ta, preaslavite Pean !

phaistos-disk

Cele doua fete ale discului din Phaistos

Celei de-a doua fete a discului i se atribuie evocarea mortii  „sufletului” painii: „Zeul a faptuit o treaba buna ! A facut ca o noua recolta sa dea in parg ! Trebuie sa aratam recunostinta noii recolte ! Sa-i aducem jertfa bogata ! Este pregatita deja mancare din masline mari. Priviti, aducem in dar o oaie blanda preaslavitului Pean ! Generosule Pean ! Bucurandu-ne de mormanul de paine, iti aducem ofranda ! O piele iti aducem in dar, stapan al Delos-ului”

In aceasta noua interpretare, avem de-a face cu o rasturnare de idei, fapt, de altfel, prevazut ca posibil sa se intample. Dar este oare intr-adevar acesta sensul real al continutului pe care hieroglifele de pe disc il exprima ?

Pentru moment, specialistii inca nu si-au spus cuvantul !

Maria Paun, Discul din Phaistos intr-o noua interpretare

 

Conspiratia OZN – Secretul farfuriilor zburatoare

OZN

Aproape ca nu exista latura mai importanta a diferitelor fenomene militare pentru care sa nu se desfasoare activitati de stabilire a tendintelor viitoare de dezvoltare, dezirabile si posibile prin aplicarea unor metode stiintifice de prognoza in pas cu tehnica moderna.

In zilele noastre, ale celor mai complexe si sofisticate realizari in domeniul armamentelor de tot felul, informarea din spatiul cosmic este foarte importanta si de mare actualitate. Dezideratul trebuie realizat cu un mijloc care sa nu poata fi descoperit, functional, cu tehnica actuala. In acest fel, s-a cautat ceva din categoria  „obiectelor zburatoare neidentificate”, iar acest ceva a corespuns scopului propus.

Foarte terestrele  „farfurii zburatoare”

Se cunoaste ca, inca in anul 1947, CIA, USAF si US Navy au conceput un program strict secret de spionare a tarilor comuniste, folosind pentru aceasta baloane gigant, partial teleghidate, echipate cu camere de televiziune. Ideea a fost de a lansa aceste baloane din Europa de vest, la mari inaltimi, pentru a fi inaccesibile instalatiilor antiaeriene si avioanelor de vanatoare moderne ale epocii, apoi, folosind curentii de aer, dupa o deriva lunga pe deasupra statelor din Europa, acestea sa fie recuperate in Japonia, unde, la un semnal, sa fie lansata prin parasutare aparatura de filmare, inregistrare sau cel putin casetele, dupa care balonul sa explodeze.

balon spion Se spera ca, in acest fel, sa fie obtinute o serie de informatii asupra dispozitivului de aparare si constructiilor militare secrete, in special din Siberia. Programul militar a fost dezvoltat cu exxperimentarea seriei de baloane stratosferice, initial cu scop exclusiv stiintific, numit  „Skyhook”, diferenta esentiala fiind forma geometrica, de  „factura extraterestra”, a seriei pentru spionaj.

Dezvoltarea si experimentarea acestui tip a fost paralela cu proiectul Sign. Dupa cateva serii lansate in 1947 – 1948 in SUA (de una din aceste lansari fiind legata moartea pilotului Mantell, care a urmarit un balon de forma unui con, pana cand si-a pierdut cunostinta din lipsa de oxigen), baloanele au fost trimise spre tarile couniste din Europa, in anii 1949-1950.

Ulterior, baloanele au fost perfectionate, mai ales in ceea ce priveste sistemul de teleghidare, iar, dupa programul inregistrat de sovietici in domeniul rachetelor, din a doua parte a anilor ’50, au fost folosite exclusiv in zone mai putin expuse acestor arme. Forma piramidala sau romboidala a aparatelor, fabricate din materiale semitransparente, lucioase, ce pot reflecta extrem de puternic razele solare, aparatura de inregistrare si telecomanda ascunsa in interior au dat o coloratura  „extraterestra”, in special seriei lansate deasupra Balcanilor intre anii 1967-1969.

balon stratosferic semitransparent

Asa au fost identificate  „farfuria zburatoare” din Bulgaria, din 21 noiembrie 1967, observatiile din Yugolosavia, culminand cu fotografiile realizate la 18 octombrie 1968. Nimic mai  „normal” ca fotografiile, realizate asupra acestor baloane in etapele de experimentare  a aparaturii, sa si fost rechizitionate de CIA in tarile unde s-au facut zborurile de incercare (sudul SUA – 1947 – 1948; Spania – 1967-1968).

Al doilea domeniu unde se poate stabili cu mare claritate interventia serviciilor secrete este legat de dezvoltarea tehnicii spatiale.

Din evantaiul larg al cazurilor – in care abunda  „coborari de OZN-uri in flacari, incercuite de armata si politie” (de fapt operatiile de recuperare a modulelor spatiale, etaje de rachete nearse complet, sateliti americani cu misiuni speciale, observari de  „extraterestri” imbracati in combinezoane spatiale, stationand langa aparate ciudate sau marsaluind in desert ori in munti greu accesibili) – am ales cazul sergentului de politie Zamora, care l-a facut pe doctorul Hynek sa aiba incredere in existenta apropiatelor  „intalniri de gradul III”.

farfurie zburatoare

Incidentul s-a intamplat la Socorro, New mexico, in dupa-amiaza zilei de 24 aprilie 1964. sergentul Lonnie Zamora urmarea un automobilist ce depasise viteza legala, cand atentia i-a fost atrasa de o nava ciudata, care cobora lin, emitand vertical spre sol o flacara si zgomote puternice. A vazut, apoi, obiectul asezat pe sol, iar langa aparat doua  ‘persoane” imbracatein alb. obiectul era aproximativ oval, sprijinindu-se pe picioare telescopice. Dupa o curba a drumului a ajuns destul de aproape de locul aterizarii. Auzind bubuituri dinspe nava, a oprit masina de patrulare, a coborat si a urmarit dintr-o ascunzatoare ceea ce se intampla. Atunci a observat un semn ciudat pe nava, apoi oamenii intrand inauntru, dupa care aparatul s-a ridicat  in zbor vertical. Trecand progresiv pe o traiectorie orizontala, obiectul a disparut, fara zgomot, in spatiu.

Faptul pare sa intareasca parerea, sustinuta de mai multi cercetatori inca din anii ’60, ca sergentul Zamora a vazut o nava secreta terestra. Azi se stie ca, doar la 60 km de Socorro, se afla o baza in care NASA a experimentat modulul lunar, cu ajutorul caruia americanii au ajuns la 21 iulie 1969 pe suprafata Lunii. Descrierea data de Zamora corespunde, in mare, unor variante ale modului lunar (I.E.M.). Nu e de mirare ca, in acest caz, serviciile secrete au incercat sa escamoteze cat mai bine cazul, prin crearea de piste false, intarziind scurgerea de  ‘informatii vitale” in cursa spre Luna.

218-Apollo-Lunar-Module-LM-13_01

Foarte probabil ca o serie de vizite ale  „oamenilor in negru” (agenti CIA), atat de discutate de autori ca Gray Barker, s-au datorat unor agenti secreti  „foarte terestri”, care, dorind sa preintampine o publicitate nedorita, in unele cazuri au apelat la trucul cu  „politia extraterestra” pentru a intimida martorii, spre a ridica nestingheriti probele, stiind ca, actionand astfel, nu puteau fi dati in judecata pentru violarea domiciilor fara mandat de perchezitie.

(col. ing. aeronautic Zarioiu Gheorghe, OZN si adevar )

Un vis

42-15526366

Lui Jean-Daniel Gollui

Vis avut de autoare in zorii zilei de 28 martie 1978

Sunt condamnata la moarte. Visul nu spune ce crima am comis, dar nu e vorba de o crima dezonoranta, caci mi-e cugetul impacat, – si toata lumea ma trateaza cu respect, poate cu mila sau, mai stii, poate chiar cu o tainica afectiune. Voi fi ghilotinata maine dimineata, la rasaritul soarelui.

Am fost dusa sa-mi petrec ultima noapte la locul supliciului: un castel imens, construit pe o mica insula. Nu cred sa fie o insula pe mare; apa e prea palida, prea linistita si are un miros prea fad. Trebuie sa fie vorba, mai curand, de un lac foarte intins, atat de intins incat nu se vede de la un mal la altul. Fortareata ocupa toata suprafata insulei si zidurile ei groase coboara perpendicular in apa. O fortareata medievala, cu turnuri, cu o terasa mare, deasupra zidurilor, si un foisor. Curand insa voi descoperi ca mai dispune de niste corpuri de casa mai moderne, care imi vor indrepta gandul spre Chambord sau Chenonceaux. E un loc de unde nu se poate evada.

Asadar nu am temniceri si sunt libera sa ma plimb prin tot castelul, dupa pofta inimii. Si in timp ce umblu, de colo pana colo, sosesc vizitatorii. O vreme, scarile, galeriile si saloanele sunt intesate de lume. Sunt oameni din localitate, veniti sa-mi tina de urat in ultima noapte. Nu-i cunosc; nu ma cunosc. Inteleg (fara sa mi se explice) ca obisnuiesc sa vina la castel ori de cate ori un condamnat isi petrece aici ultimele ceasuri; e, pe cat se pare, o obligatie sociala, un fel de ritual, avand, totodata, un caracter sarbatoresc. Toti, fara deosebire, sunt imracati in tinuta de seara, iar unele femei poarta niste vesminte de odinioara, fara insa a lasa impresia ca ar fi deghizate. Se danseaza in ritmul unor melodii lente, se mananca si se bea cu moderatie, iar conversatiile se desfasoara in liniste, aproape in soapta. Cand trec prin mijlocul lor, au bunul simt de a nu ma privi mai mult decat trebuie. Dar eu stiu ca ei se afla aici pentru mine, si numai pentru mine – ca sa-mi indulceasca asteptarea, si sa fiu mai putin dezdanajduita. Inima mea e plina de recunostinta.

banchet la castel

Temniceri, ce-i drept, nu sunt, nici gardieni; in schimb un barbat marunt si caraghios, imbracat de sus pana jos in gri, ma urmareste pretutindeni, pas cu pas: e calaul. Nu ma pierde din ochi si e plin de bunavointa. Ma invita sa merg cu el, sa inspectez ghilotina; parasim, deci, galeriile Renaissance, spre a patrunde in partea cea mai veche a castelului. Esafodul fusese inaltat intr-o cripta mica, ocupand-o aproape in intregime. Calaul imi explica, plin de zel si cu mandrie, modul de functionare al instrumentului ucigas. Ma indeamna sa-mi plimb degetul pe taisul ghilotinei, ca sa-i verific perfectiunea, dar eu refuz aceasta invitatie. In acelasi timp privesc totul, fara sa tremur, pentru ca nu-mi vine sa cred  – intr-adevar inca nu –  ca povestea asta mi se va intampla peste cateva ceasuri. Mai exista totusi posibilitatea de a fi gratiata in decursul noptii…

Peste putin timp doresc din nou sa ma izolez si ma intorc sa explorez batranele turnuri. Descopar capela. Mica, boltita si golasa, se aseamana in chip straniu cu cripta calaului. Deschid o usa laterala; constat cu surprindere ca da spre o minuscula limba de prundis, ce se intinde la poalele meterezelor. Apa fada rostogoleste pietricelele, facandu-le sa sune ca o grindina marunta. Imi spun: cat de placut ar fi sa asisti, in duminicile frumoase de vara, la oficierea serviciului divin si apoi sa iesi pe aceasta usa a inotatorilor, spre a-ti imbaia trupul, dupa ce ti-ai spalat sufletul. Dar, nici nu ma gandesc sa ma arunc in apa si sa fug. Ma multumesc doar sa stau in prag si sa privesc indelung usoara miscare a apei ce rascoleste prundisul, in timp ce in minte imi revin niste amintiri din copilarie, desfasurand in faţa mea plaja pe care mama ma invata sa inot.

lacul castelului

Si noaptea inainteaza. Si iar ma plimb in mijlocul multimii si iar aud vorbindu-se depre mine in grupurile elegante si linistite ce se strang in jurul meselor, ori pe la colturile galeriilor si ale teraselor. Se discuta despre gratierea mea, se trag sperante, se calculeaza sansele mele de a vedea sosirea ordinului inainte de rasaritul soarelui. Nu ma formalizez de faptul ca in spatele meu se fac pariuri discrete. Merg fara sa ma opresc, fara sa adresez cuiva un singur cuvant. Imi dau seama ca cerul a inceput sa paleasca spre rasarit si ceasul meu se apropie; si spaima pune stapanire pe mine  – o simt cum se strecoara in scobiturile rinichilor, apoi cum imi sugruma gatlejul. Orgoliul insa ma obliga sa ma tin tare, sa infrunt orice, si sa le arat tuturor o faţa ireprosabila. Caci asta vor ei de la mine; se afla aici sa ma ajute, si mi-ar fi sila sa-i dezamagesc.

Revad in minte esafodul, cutitul taios al ghilotinei, uns cu ulei. Ma straduiesc din rasputeri sa fac acel efort spiritual pe care inainte nu-l facusem niciodata: sa ma impac cu ideea ca sunt muritoare. Si-l gasesc mai putin anevoios decat mi l-as fi inchipuit. Mâna care imi strangula gatlejul slabeste stransoarea, si chipul meu isi pierde rigiditatea trufasa. Nu vreau sa sufar: voi accepta. Patrund deci in marele salon, cu faţa blanda, aproape surazatoare.

ghilotina

S-a crapat de ziua. Curand, soarele va incepe sa se salte incet deasupra lacului, ale carui tarmuri nu se vad; si cand se va elibera de tot din mrejele apei, eu voi muri. Misteriosii mei tovarasi de noapte au iesit pe terasa si privesc cu totii spre rasarit. Sunt calmi, si vioi, si frumosi. Ii vad pe cei ce-si sprijina coatele pe balustrada de piatra; scruteaza pacla subtire, sperand sa mai surprinda barca miraculoasa care sa aduca decretul de gratiere.

Dar soarele isi face aparitia, tasnind din apa cu o maretie princiara. Ingenunchiata pe o canapea cu pernele cusute in aur, privesc inevitabila sa ascensiune. Acum toata lumea a amutit, si tacerea adanca ma transporta dincolo de orice meschinarie, in ciuda faptului ca ochii mei sunt umeziti de lacrimi.

Asadar, nici o gratiere. Voi muri. Cineva umple o cupa de sampanie si mi-o ofera. Cu un gest a carui incetineala, impinsa la extrem, il transforma intr-un adevarat ritual, beau in sanatatea soarelui ce se inalta pe cer.